marți, 21 ianuarie 2020

Dansul privighetorii de primavara - Kyung-sook Shin

Deși promovez de multi ani cultura coreeana în România, abia acum am reusit sa citesc o carte scrisă de un autor coreean. Am ales o carte în care acțiunea se petrece în ultimii ani ai regatului Joseon. Deși la început pare grea din cauza descrierilor, seriale tradiționale văzute m-au ajutat în a-mi imagina cele scrise în carte si asa a fost mai usor.

Dansul privighetorii de primavara este o minutioasa cronica a crepusculului unei lumi si o melancolica poveste de dragoste. Plecand de la un amanunt istoric real, Kyung-sook Shin construieste odiseea tinerei Yi Jin, care aminteste de Memoriile unei gheise. Romanul, al cincilea semnat de Kyung-sook Shin, singura femeie careia i s-a decernat Man Asian Literary Prize, a cunoscut un succes fulminant atat in Coreea, cat si in China.
Ultimii ani ai regatului Joseon, prins in inclestarea marilor puteri si a intereselor acestora in Peninsula Coreeana. Yi Jin, orfana, ajunge printr-o intamplare la Curtea regala si cucereste cu prospetimea si dragalasenia ei inima reginei, care ii va deveni protectoare. Minunata dansatoare, de o mare frumusete si inteligenta, educata in spiritul fidelitatii absolute, Yi Jin este cea mai credincioasa slujitoare a suveranei.
Franta, prospera si efervescenta in plina Belle Époque. Primul sau re¬prezentant diplomatic in indepartatul regat coreean, Victor Collin de Plancy, este un tanar temerar, iubitor de cultura orientala, colectionar, fascinat de tara in care ajunge si mai cu seama de dansatoarea dela Curtea regala care vorbeste frantuzeste.
Contrar tuturor cutumelor, Victor primeste permisiunea de a o lua pe Yi Jin in Europa si o introduce in rafinata societate pariziana, unde ii cunoaste, printre altii, pe Émile Guimet, Félix Régamey si Guy de Maupassant, carora le castiga admiratia. Dar Yi Jin e dominata, inainte de orice, de devotamentul neconditionat pentru regina machiavelica si insingurata si nu ezita sa-si sacrifice pasiunea in fata iubirii filiale.

Nume original 리진 (Ri Jin/Lee Jin)


Traducere de Diana Yuksel, profesor de limba coreeana la Universitatea Bucuresti.

Autor:
KYUNG-SOOK SHIN este una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane si autoarea coreeana cu cel mai mare succes international, supranumita in Occident „prima doamna a literaturii coreene“. Rapiditatea cu care s-au impus romanele si volumele sale de povestiri i-a facut pe criticii literari sa vorbeasca despre „sindromul Kyung-sook Shin“. S-a nascut in 1963 la Jeong-eup, in provincia Jeolla, si a absolvit cursurile Institutului de Arte din Seul. Face parte din „generatia 368“ (sampallyuk sedae), a celor care, nascuti in anii ’60, au urmat studiile universitare in anii ’80, perioada tulbure in istoria Coreei, dominata de proteste sociale. A debutat in 1985 cu volumul de proza scurta Povesti de iarna, pentru care a primit Premiul Munye Joongang, acordat scriitorilor debutanti. Cartile care au urmat – Aici era candva o orga (1992), Tristete profunda (1994), Camera singuratatii (1995), Mancatorii de cartofi (1997), Campurile de capsune (2000), Violet (2001), Dangatul clopotelor (2003), Dansul privighetorii de primavara (2007; Humanitas Fiction, 2017), Ai grija de mama (2009), Voi fi acolo (2010; Humanitas Fiction, 2015), Femei nestiute (2011), Povesti pentru fiica mea (2013) – i-au adus recunoasterea in intreaga lume, romanul Ai grija de mama (2009) fiind tradus in peste patruzeci de tari. Este, de asemenea, si autoarea a doua lucrari de nonfictiune. De-a lungul timpului, Kyung-sook Shin fost recompensata cu numeroase premii nationale si internationale: Premiul Hanguk Ilbo (1993), Premiul Hyundae pentru literatura (1995), Premiul Manhae pentru literatura (1996), Premiul pentru literatura secolului XXI (2000), Premiul Yi Sang (2001), Prix de l’Inaperçu ( 2009), Premiul „Cel mai bun roman strain al secolului XXI in China“ (2011), Man Asian Literary Prize (2011), Premiul Hoam pentru literatura (2013).

Eu am cumparat-o de aici: https://www.librarie.co/dansul-privighetorii-de-primavara, dar poate fi găsită pe mai multe site-turi sau în librării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu